Vreau in localitatea categoria minima
pretul maxim pentru este EURO

Denumire Traseul 15
Categorie Puncte de atracție și trasee turistice
Prezentare

Traseul 15: Satul Rusca (780 m) – pârâul Rusca – pârâul Giumalău – cabana Giumalău (1600 m )


Marcaj: punct roșu


Durată: 4 ore


Diferență de nivel: 820 m


Caracteristici: drum forestier, accesibil și iarna.


 

Intrarea pe acest traseu se face din satul Rusca, pe drumul care se desprinde spre stânga din DN 17 B, după traversarea podului de peste Bistrița, aflat la km 13,5 de la Vatra Dornei. După ce trecem prin fața școlii, care rămâne în dreapta, drumul forestier se îndreaptă spre nord, pe valea pârâului Rusca; după aproximativ 1 km rămân în urm ultimele case ale satului. Drumul se menține pe valea Ruscăi încă 3 km, până la cantonul silvic. Valea este destul de largă și străjuită, spre dreapta, de Piciorul Ruscăi și muntele Caldu, iar spre stânga muntele Mesteceni cu vârful ononim. Până la cantonul silvic, situat la circa 1000 m altitudine, urcușul este lin, diferența de nivel fiind în jurul a 240 m. În dreptul cantonului silvic, pârâul Rusca, ce-și trage izvoarele din Poiana Ticșeni și de sub culmea Plaiului Giumalăului, primește ca afluent, pe stânga, pârâul Giumalăului. Drumul forestier continuă spre dreapta, pe valea Giumalăului, din ce în ce mai îngustă și cu versantele acoperite în întregime cu pădure. Porțiunea de drum de pe valea Giumalăului, circa 4 km, se parcurge relativ comod, urcușul fiind lin, de la circa 1000 m la cantonul silvic, până la aproximativ 1400 m, la cabana forestieră aflată în obârșie. Abia ultima parte a traseului, de la cabana forestieră la cabana Giumalău, necesită eforturi mai mari. Drumul este construit însă în serpentine largi, prin pădure. La ieșirea din pădure la golul subalpin, în față, la numai câteva sute de metri, se află cabana Giumalău, de unde se poate ajunge la vârful Giumalău.

 

Adresa , Câmpulung Moldovenesc
Tel/Fax
Orar